Am apărut pe această lume, în perioada când Radio Prichindel transmitea de la Moscova, emisiuni pentru tinerele vlăstare ale patriei, pentru inocularea doctrinei comuniste până în nucleul fragedelor noastre celule. În fiecare zi auzeam aceleaşi măreţe realizări ale popoarelor vecine şi prietene, despre viaţa plină de bucurii şi activităţile copiilor. Faţă de cele transmise cu ajutorul undelor radio, noi aici trăiam altceva. Cînd zic noi, mă refer la o largă majoritate. Sărăcie, mizerie şi pe deasupra multă, multă minciună.Ce am văzut şi am trăit în acele vremuri nu ne sunt străine nici astăzi. La vîrsta de trei ani am asistat la arestarea pentru ultima dată a domnului învăţător, ajuns aproape la vîrsta pensionării pentru singura vină că era ţărănist. De altfel un om bun, aşezat si cu multă constiinţă civică. Îşi făcuse cu prisosinţă datoria toată viaţa şi alfabetizase generaţii întregi de copii.
Oare acei judecători care pronunţau sentinţe la comandă, erau judecători sau simple maşini fără conştiinţă? Şi datorită acestor oameni, o mare parte din valorile noastre au dispărut, iar golul rămas a fost ocupat de analfabeţi şi lepre, care nu erau în stare de nimic, căci altfel şi ei ar fi incercat să-şi apere valorile. Ce ziceţi domnilor judecători o sentinţă este şi o problemă de constiinţă?
Mai tîrziu cînd am plecat la şcoală, nu am mai avut privilegiul să mă înveţe domnul învăţător. Se pensionase. Trăind ani mulţi, am avut posibilitatea să-l văd şi cu ochii de adolescent şi tot timpul mă întrebam pentru care motiv trebuia să sufere atît. Domnul învăţător nu merita aşa ceva. A venit timpul să port cravata de pionier. Organizaţie pentru copii pîna la vîrsta de 14 ani, structurată dupa model militar, cu comandant de detaşament, comandant de unitate şi în acest mod ierarhic la nivel de judeţ şi chiar naţional. Tot timpul ni se vorbea de doi duşmani. Unul intern respectiv clasa exploatatoare si unul extern reprezentat de imperialiştii occidentali. O mare minciună. De fapt chiar statutul organizaţiei de pionieri era o mare minciună, pentru că nu puteau fi pionieri, decît cei mai merituoşi elevi. Pîna la urmă toţi ajungeau pionieri şi atunci ori toţi deveneau silitori peste noapte, ori nu conta.De fapt nu conta.Toţi trebuia să fim înregimentaţi într-o formă sau alta. Unde era stimulentul ? Nu exista. Ba mai mult la sfîrşit de an vedeai că de stimulente (tabere ,excursii gratuite) aveau parte tot mediocrii sau cei cu părinţi influenţi.
Despre etapa următoare,cea a uteciştilor inflăcăraţi si devotaţi trup si suflet partidului, ce să mai vorbim. Se minţea la fel de mult iar statisticile arătau că în cel mai scurt timp, vom fi cea mai înfloritoare ţară din lume. Muncă patriotică la greu dar nimeni nu o făcea din convingere şi totul era o spoială în roşu, că aceasta era culoarea preferată de partidul comunist. Nu ştiu dacă în acel roşu, culoarea sîngelui vărsat de ei pentru binele ţării, după cum bravau, era inclus şi cel al zecilor de mii de deţinuţi omorîţi în puşcăriile comuniste, pentru singura vină că vedeau viitorul ţării altfel. Sau aceia nu aveau sînge roşu, sînge de roman.
Cu toate acestea, perioada liceului a fost etapa în care profesorii noştri lucrau din greu, ca noi să ajungem la un înalt nivel de instrucţie. Să acumulăm cunoştinţele necesare, să putem face faţă oricărei concurenţe aici sau în altă parte. Da, am avut privilegiul de a fi învaţat de la o generaţie de profesori de excepţie, ca oameni şi ca dascăli. Această meserie nobilă nu se poate face decît cu multă pasiune şi dragoste faţa de cei pe care-i slujeşti. Ce poate fi mai minunat decît să pui tocul în mîna unui copil, să-l înveţi să descifreze tainele lumii în care trăim, să veghezi la dezvoltarea sa şi discret să-l vezi crescînd sub ochii tăi, evoluînd pîna atunci cînd ajunge peste aşteptările tale. Toate acestea nu pot fi făcute decît cu multă dăruire, mulţumirea lor fiind mîndria de a fi creat cea mai de preţ resursă a unei societăţi, numită OM.
Facultatea a fost prin programa studiată o împletire armonioasă între ştiinţele legate de bios si exactitatea calculelor inginereşti.Am învaţat despre tainele noastre din timpul cînd eram doar fiinţe pe această planetă, despre natură, evoluţia şi regulile ei, pe care oamenii azi incearca să le controleze, ba mai mult chiar să le schimbe, sperînd că o fac spre folosul lor. Am învaţat mult despre importanţa echilibrelor în natură dar cel mai important lucru, să conservăm mediul pentru ca generaţiile următoare să poată trăi într-o lume normală.
Am amintit pe scurt aceste etape din viaţa mea pentru a putea să le pun în balanţă cu ce trăim azi , ce diferenţe ne separă sau ce avem în comune, cu generaţiile de copii, adolescenţi, pensionari. Un lucru esenţial în viziunea mea legat de copiii din zilele nostre, este că nu se mai joaca în natură. În curînd vor ajunge să cunoască mediul încojurător doar de la televizor şi internet. Jocurile colective alese arbitrar de grupurile de copii au dispărut în totalitate chiar şi în mediul rural. Aceste jocuri de echipă aveau un efect major asupra noastră prin faptul că toate aveau reguli simple, clare, stricte şi neinterpretabile. Acele reguli trebuiau respectate de toţi membrii grupului ce participau la joc, altfel orice abatere era pedepsită. A nu executa pedeapsa ducea în mod automat la excluderea din joc a celui care încerca să trişeze, iar recidiva ducea în final la izolarea individului pentru mult timp. Cu greu reuşea sa recapete încrederea grupului si admiterea sa din nou ca membru şi partener de joacă. Tragic la adolescenţi mi se pare lipsa totală de cultură generală, cu toate implicatiile negative, care îi va duce inevitabil in zona marginală a societăţii. Cultul muncii, al corectitudinii, onestitaţii sau mîndria realizărilor personale sunt lucruri din ce în ce mai rare.Nu mi-am imaginat în tinereţea mea ca voi trăi vremuri cînd posesori de diplome universitare, le-au obţinut datorita unui vast bagaj de cunostiinţe, respectiv a şti să citeşti şi tabla înmulţirii. Şi azi acest lucru nu mai constituie o excepţie ci devine o regulă. Să văd absolvenţi de liceu care nu sunt capabili să-şi completeze singuri un formular pentru găsirea unui loc de muncă, de fapt de trudă pentru cîte cunoştiinţe au acumulat. Oare corpul profesorilor nu are nici o vină pentru cele de mai sus ? Un simplu cetaţean ar concluziona si fară a greşi : ,, cum e turcul şi pistolul’’. Unde sunt acei dascăli ce au vegheat la instrucţia noastră? Cei care conştientizau că formarea generaţiilor viitoare era mai importantă decît multe alte beneficii.
Peste toate acestea fiecare dintre noi am avut şi părinţi. Şi în mod special mame. Mamele noastre de la care am învăţat primul zîmbet, primele şoapte. Am învaţat să stăm în picioare şi mai tîrziu pe pocioarele noastre. Fiinţe dragi nouă, poate cele mai dragi, pîna cînd am devenit şi noi părinţi iar această dragoste a trebuit s-o împărţim cu copiii noştri. Mamele au fost primele care ne-au învaţat să nu minţim, să nu furăm, să nu facem rău nici unui semen, să fim demni şi prin ceeace vom trăi şi realiza, ca ele să fie mîndre de copilul lor.Să nu uităm niciodată locurile unde am copilărit şi pe cît putem să avem grijă de ele, să rămîna în timp pentru a putea şi copiii noştri să se bucure, aşa cum pentru noi au fost ca un leagăn matern. Dar acele vremuri au trecut, mama nu mai este,tata nu, şi cei care azi hotărăsc multe pentru viaţa mea sunt oamenii politici de astăzi, cei care conduc şi ţin frîiele ţării în mîna. Noua clasă politică cum le place să se denumească.
Noutatea de fapt constă doar în denumiri noi, parlament în loc de marea adunare…,poliţie în loc de miliţie, servicii secrete în loc de secu… şi tot aşa. Dar fauna care populează toate aceste instituţii este cumva noua? Da, e ceva mai prospătă şi nimic mai mult. Refuz să recunosc că aceşti indivizi fac parte din generaţia mea, chiar dacă majoritatea lor au vîrsta apropiată mie. Nu i-am văzut niciodată în preajma mea la un joc de şotron,sau de-a v-aţi ascunselea, pentru că altfel nu-mi explic de unde atita sfidare a regulilor, a legilor pe care de altfel tot ei le fac.Nu ştiu prin ce metodă reuşesc să adune la un loc atita incompetentă.Pîna la urmă voi fi convins că acest lucru este un merit. E greu, foarte greu să găseşti din milioane de oameni, pe cei care mint de îngheaţă apele, încalcă regulile ca o normalitate, nu-şi respectă promisiunile, şi consideră hoţia o virtute. Şi dacă lucrurile stau aşa mă întreb:
CE MAME AU AVUT ?
Au avut oare mame, care în frageda lor pruncie să-i fi învăţăt, că minciuna este o mare joşnicie, atunci cînd minţi premeditat pentru a ciştiga încrederea semenilor tăi? Pot aceşti indivizi să-şi mai privească mamele în ochi, după ce acestea au investit atîta suflet pentru ei şi azi au uitat tot ce au fost învataţi. Sărace mame, umilitor de sărace sunt acelea care au copii care-şi clădesc viaţa, bunăstarea pe minciună şi hoţie. Jalnice fiinţe a-ţi adus pe lume, sărmane mame. Cît de actuală este definiţia minciunii pentru oamenii politici de azi data de JJ Rousseau: ,,a minţi spre folosul tău este o înşelăciune, a minţi spre folosul altcuiva este o fraudă, a minţi pentru a dăuna e calomnie; dintre toate soiurile de minciună, acesta este cel mai josnic’’. Putem oare contabiliza la cîtă înşelaciune, fraudă, am fost supuşi sau de cîte ori am fost calomniaţi în ultimele luni? Parcă niciodată în ultimii douazeci de ani, nu am auzit atîta minciună pe unitatea de timp din partea politicienilor. Nu ne mai rămîne decît să ne rugăm neîncetat să se îmbolnavească de aşa numita ,,pseudologie fantastica’’ să ajungă să creadă şi ei ce spun şi poate aşa ne vom alege cu ceva din promisiunile lor. Odată fixată pe cortex ar deveni o obsesie şi nu ar mai scăpa de ea decît după îndeplinire. Aşa ar fi motivaţi ca pentru toate promisiunile făcute, să lupte pînă la punerea lor în practică. Şi cred ca s-ar mai îndeplini ceva. Nu ar mai avea timpul necesar să se gîndească la tot felul de hoţii şi tîlhării. Hai să nu fiu prea dur, şmecherii, în dauna celor care le-au dat votul. Dar mai grav este că tinerii politicieni, nu îşi clădesc cariera politică pe alte principii, pe propria lor personalitate, ci tot pe aceleaşi sloganuri demagogice si mincinoase. Sunt copii fidele ale şefilor lor. Pîna la urmă de ce tocmai ei să dezmintă proverbul că,,cine se-aseamană se-adună’’. Toţi afirmă, într-un cor, că statul este cel mai prost administrator. Dar acest stat cu instituţiile sale nu este condus de oamenii lor? Şi-atunci implicit recunosc că ei sunt cei mai prosti administratori, nefiind în stare să-şi administreze măcar o companie proprie sau să intre în competiţie la alte companii private. Dar să administrezi o ţară? Fară traficul de influenţă şi informaţie, cu care dealtfel operează, toţi ar fi nişte anonimi în lumea afacerilor. Şi asta tocmai datorită faptului că principiile economiice ce stau la baza dezvoltarii unei companii nu pot fi minţite sau manipulate. Culmea neruşinării este să susţii că veniturile tale obţinute din funcţiile publice sunt foarte mici, pentru cît efort depun la prosperitatea neamului. Este în firea omului să caute un trai mai bun, un loc de muncă mai bine plătit şi cu condiţii de lucru adecvate fiecarei personalităţi în parte.Dar dacă nu e aşa de bine pentru ce vă bateţi atît pe acele funcţii, de ce faceţi uz de cele mai josnice metode de a ocupa acele scaune ? Nu am văzut nici unul dintre voi care să fie rugat insistent de o mare masă de oameni să-i reprezentaţi acolo, ci dimpotriva o lupta crîncena cu toate mijloacele posibile pentru a vă căţăra pe stîlpul puterii. Odată aşezaţi pe scăunelul care vă aduce decît stres, responsabilităţi numeroase, muncă asiduă şi culmea pe bani şi avantaje puţine, după cum vă văitaţi, de ce ţineţi cu dinţii de el? Iar atunci cînd acel scaun destul de cald şi confortabil din punctul meu de vedere, nu cum susţineţi voi, trebuie să-l părăsiţi, în loc să mulţumiţi domnului, ca aţi scăpat de un chin, la care v-ati supus pentru popor, nu faceţi altceva decît să aduceţi vorbe de ocara prietenilor şi partenerilor voştri. De ce? Tocmai pentru că minţiţi cu neruşinare, că acea funcţie vă aducea prosperitate. Sunteţi conştienţi că altceva mai bun nu stiţi să faceţi în viaţă decît să lătraţi toata ziua minciuni, iar minciuna, demagogia şi hoţia este singura dumneavoastră meserie cu care vă cîştigaţi bunăstarea. Niciodată nu o să ajungeţi la demnitatea unui pensionar care în fiecare lună îşi plăteşte din puţinii bani pe care îi are, datoriile, dările create de legile voastre idioate iar cu diferenţa îşi duce viaţa zilnică. Uitaţi-vă cum la fiecare început de an fiscal sunt primii care merg să-şi achite dările faţă de stat, şi nici măcar atunci nu sunteţi în stare să le creaţi condiţii pentru a le încasa banii. Dacă vă imaginaţi că acei oameni se îngrămădesc acolo pentru acele reduceri acordate, care de fapt în valoare absoluta nu există, vă înşelaţi domnilor. O fac pentru că sunt printre puţinii care respectă regula, legea, chiar aşa şchioapă, cum este de cele mai multe ori. Am fost întrebat odată de un agent economic nou înfiinţat, cîte impozite şi în ce cuantum sa plătească statului. L-am sfătuit să aprecieze serviciile pe care i le întoarce instituţiile statului şi acelea merită să fie plătite. În rest să faca uz de toate chichiţele legislative şi să-şi îndrepte banii către locuri unde simte că aceştia sunt folosiţi judicios şi administraţi cu multă grijă. Niciodată nu o să ajungeţi la bunul simţ al omului simplu din mediul rural care-şi iubeşte sărăcia, bruma de avere agonisită cu sudoarea frunţii, pe care în loc sa-l sprijiniţi, doar piedici ati pus în calea dezvoltării lui. De la al jefui de cele mai bune pămînturi (vezi miile de procese din instanţe cu autoritaţile statului) pîna la crearea unui climat economic în care acesta este obligat să-şi vîndă producţia pe nimic. Cred că nici unul dintre voi nu mai aveţi oglinzi prin casele voastre. Nu pentru că sunteţi săraci şi nu aveţi bani să vă cumpăraţi, ci pentru că de fiecare dată cînd vă uitaţi în ele se sparg, pentru că nu pot suporta să oglindească doua caractere într-o singura persoană. Pe cea reală plină de minciună şi demagogie, caracter josnic, şi pe cea care pozeaza în apărătorul dreptăţii, al cinstei şi onoarei politice. Nu cred sub nici o formă ca ati putea fi sfinţi, dar pot să văd cît rău puteţi face acestei ţări prin comportamentul vostru, demobilizînd astfel şi pe toţi cei de bună credinţă şi aducători de valori. Ce mulţumire o să aveţi atunci cînd nu mai aveţi girofar şi va trebui să parcurgeţi o sută de kilometri în cinci ore, cînd copii, rudele, prietenii voştri îşi pierd timp preţios din viata lor, pentru că tu politician roman nu ai fost în stare să administrezi o ţara admirată si rîvnită de mulţi în decursul istoriei. Crezi că te va ajuta la ceva faptul că ai o maşina de lux de trei sute de cai putere cînd nu vei putea circula decît cu o medie de zece kilometri pe ora? Crezi că respiri alt aer decit acela infect, pentru care nu ai facut nimic să fie mai pur? Crezi că retina ta este sensibilizata în fiecare zi cu imagini din paradis şi nu cu cele ale mizeriei, gunoaielor prezente peste tot, ale cîmpurilor pline de mărăcini sau a hidoaselor construcţii care apar peste tot pentru ca tu nu ai făcut nimic. Te înşeli stimate politician roman şi fii convins ca într-o bună zi toate minciunile tale se vor întoarce şi asupra ta, dar atunci va fi prea tîrziu pentru ca timpul are un mare păcat, nu aşteaptă. Iar dacă tot acest comportament al tău nu l-ai avut pentru bani ci pentru posteritate află că ar fi mai inţelept să fii un ilustru anonim, ca multe alte miliarde de oameni decît să figurezi în cartea de istorie în capitolele ei negre. Ce să consemneze istoria referitor la voi, în acesti ani, decît minciună, hoţie, jaf naţional? Nu îndrăzni să-ţi atribui realizările acestor timpuri pentru că nu-ţi aparţin. Meritul este al nostru, al celor pe care istoria nu-i va consemna decît la general, ca popor iar tu nu ai făcut decît să pui tot felul de stavile în calea creativităţii noastre. Fără noi şi realizările noastre, tu nu ai exista niciodată, derbedeu social ce eşti şi de fiecare dată uiţi că ne datorezi tot. Mulţumeşte-te cu blestemele contemporanilor tăi, mergi acasa, să nu le mai capeţi si pe-ale generaţiilor următoare. Schimbă-te dacă vrei să vezi ce miros au paginile de aur şi glorie ale istoriei. Şi iar ajung să mă întreb :
CE MAME AU AVUT ?
